De ce să (nu) joci la loteria viselor

În dulcele stil clasic al românului autentic, am hotărât că e timpul să ies din zona de confort. E musai să fac o schimbare, să îmi pun ideile în aplicare, să gândesc în stil mare şi să pornesc în direcţia visurilor mele. Cum o decizie transformatională de o asemenea anvergură nu poate fi amânată, zis şi făcut. În cinci minute am şi ajuns la loterie, unde visurile au devenit subit vise. Încă vreo 10 români se înghesuiau şi ei la coadă pentru bilete spre vise. Domnul din faţa mea era dovada vie că trebuie doar să crezi şi vei câştiga: tocmai îi arăta vânzătoarei biletul cu cele trei numere ghicite la extragerea precedentă. Neimpresionată, aceasta i-a înmânat câştigul de 30 de lei. Perseverenţa este însă un atu extraordinar: niciodată nu trebuie să te mulţumeşti cu puţin, lucruri măreţe te aşteaptă, dacă ai curaj. Cum cu 30 de lei nu poţi să îţi iei nici măcar un vis second-hand, domnul îi răspunde convins: “Lăsati-i acolo, vă mai dau 18 lei”. Depune cele 10 bilete şi apoi pleacă împăcat: şi-a făcut datoria şi tocmai le-a asigurat un viitor strălucit nepoţilor.

Între timp îmi completez şi eu cele două bilete, bazându-mă pe cele două abordări strategice: pe un bilet încercuiesc 6 numere la care nu m-aş gândi niciodată ca fiind câştigatoare; pe celălalt bilet aleg 6 numere a căror însăşi muzicalitate specifică le reiterează calitatea de numere câştigatoare. (Cu alte cuvinte, am urmat principiul celor două pahare: un pahar gol în cazul în care nu mi-e sete şi unul plin dacă totuşi mi-e sete).

Plătesc 10 lei – ieftin pentru un vis de calitate. Cei din faţa mea plătiseră mult peste această sumă – toţi pensionari, trecuţi de 60 de ani. Într-o sclipire de moment, am înţeles atunci frustrarea lor vis-à-vis de pensiile mici, medicamentele scumpe şi impozitele nemiloase impuse de stat. Şi am mai înţeles că niciun vis nu e prea scump, în ciuda valorii reduse a punctului de pensie. Vedeam clar necesitatea diminuării taxelor şi impozitelor cerute neîndurător de stat, dar şi o ieftinire a coşului zilnic de consum. Astfel, am putea cu toţii să cumpărăm mai multe bilete spre vise. Plătind, desigur, statul.

Am plecat acasă cu convingerea fermă că am făcut o alegere înţeleaptă. Deşi se zice că înţelepciunea vine cu vârsta, era clar că înţelepciunea mea precoce se situa la nivelul domnilor pe care îi întâlnisem la loterie. Aşteptând marea extragere, am continuat să îmi vizualizez visul. Conform cărţilor motivaţionale, succesul tehnicilor de vizualiare este garantat: nu trebuie să te întrebi cum vei reuşi, ci doar să te vezi câştigător. Destul de simplu.

Ciudat însă că numerele nu s-au potrivit. Nu ghicisem nici măcar unul. Desigur, nu m-am descurajat. Un eşec nu te poate demotiva. Te poate doar determina să încerci din nou, până ce vei reuşi. Sper doar că peste 30 de ani pensiile se vor ridica la standardele europene şi îmi voi permite să îmi cumpăr bilete cu variante combinate la loteria viselor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s