Cum afli dacă eşti empatic: 16 exemple banale

Un cuvânt utilizat frecvent – nelipsit atunci când ne autocaracterizăm sau când ne exprimăm aşteptările vis-à-vis de celălalt. DEX-ul defineşte empatia ca fiind o “formă de intuire a realităţii prin identificare afectivă” sau “tendinţă a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viaţa eroilor din opere literare, filme etc.” Dar să abordăm empatia dintr-o perspectivă mai concretă, dincolo de teoria literară.

  Empatia înseamnă:

  1.  Să îl asculţi cu răbdare pe amicul care îţi povesteşte cele mai recente descoperiri din astrofizică, deşi acest subiect nu te pasionează. Câteodată, e suficient să taci, pentru a fi catalogat “de treabă”.
  2. Să nu îţi consideri colegul un party-pooper, doar pentru că nu îi împărtăşeşti frustarea sau lipsa de entuziasm. Realitatea este suma percepţiilor personale – fiecare face calculele în felul său.
  3.  Să fii prezent în conversaţiile cu celălalt, să îl asculţi atent (nu să îţi pregăteşti replica în timp ce încă vorbeşte!), să îi îmbrăţişezi vulnerabilitatea, întâlnindu-l dincolo de masca vreunui rol social. De fapt, empatia este radiera care estompează granițele ego-ului.   
  4.  Să nu tratezi cu superficialitate problemele celor din jur, chiar dacă pentru tine par banalităţi sau exagerări. În schimb, explică-le cu blândeţe viziunea ta şi inspiră-i să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă.
  5.  Să ştii când să îi dai un răgaz celuilalt, asigurându-l de sprijinul tău chiar şi în absenţa comunicării.
  6.  Să nu pui etichete, să nu judeci fără a cunoaşte punctul de vedere al “inculpatului” întrucât într-o zi te poţi afla în locul lui. Nu de puţine ori dăm sentinţe fără drept de apel.  
  7.  Să nu deturnezi discuţia în favoarea ta, pe principiul “exact aşa am păţit şi eu/să vezi cum mi s-a întâmplat mie”. Ascultă-l pe celălalt şi dăruieşte-i toată atenţia ta, ignorând pentru o clipă ego-ul care îţi şopteşte frustrat “şi cu mine cum rămâne?”
  8.  Să te raportezi sincer la celălalt, păstrând simţul măsurii. Cu alte cuvinte, rămâi autentic şi onest cu tine însuţi, dar totodată cumpătat, evitând să pui accentul pe entuziasmul personal pe fondul frustrării celuilalt (sesizaţi diferenţa dintre cele două dialoguri de mai jos?).

                                     A: am foarte mult de lucru!

                                     B: la mine e lejer, îmi iau o pauză!

                                        sau:

                                     A: am foarte mult de lucru!

                                     B: ai nevoie de ajutor?

Ce nu înseamnă empatia: 

  1.  Să plângi mai cu foc decât cel de lângă tine, pentru dificultăţile pe care le traversează. Sau să îi spui superficial “Really? Ce naşpa de tine”.
  2. Să afişezi o figură încruntată şi să oftezi frecvent gândindu-te la schimbarea climatică şi la ce vor face copiii tăi dacă se va instala era glaciară. Mai bine ţi-ai lua o bicicletă.
  3.  Să îi pui la zid pe cei care au refuzat să meargă cu tine la un ceai sau să crezi instant că au inventat o scuză salvatoare doar pentru că tu ai face la fel într-o situaţie similară. Cu toate că un dicţionar de neologisme mai vechi (1986) defineşte empatia exact aşa: “interpretare a eului altora după propriul nostru eu”.
  4.  Să acţionezi presupunând că ştii deja ce e mai bine pentru cel de lângă tine, fără a-l consulta. Nu toate surprizele sunt binevenite, iar intenţiile bune nu au mereu efectul scontat.
  5.  Să dai sfaturi non-stop, încercând să îl schimbi pe celălalt doar pentru că tu simţi că asta l-ar face mai fericit. Să recunoaştem: uneori, o altă versiune a sa te-ar face fericit doar pe tine însuţi.
  6.  Să te laşi înconjurat de prieteni “toxici”, doar pentru că ai prea mult bun simţ şi nu vrei să le răneşti sentimentele evitând prezenţa lor.
  7.  Să nu iei atitudine atunci când eşti martorul unei nedreptăţi, doar pentru că te gândeşti la consecinţele nefaste pe care le poate genera.  Dacă procedezi astfel, nu eşti empatic, ci doar iresponsabil.
  8. Să dai o replică de tipul “nu am dormit bine noaptea trecută”, atunci când partenerul tău de discuţie îţi povesteşte ca şi-a inundat apartamentul.

Dacă te recunoşti într-una dintre cele opt situaţii de mai sus, cu siguranţă nu ai priceput empatia decât la nivel fonic. Dar te înţeleg :-).

De ce literatura motivaţională nu îţi va schimba viaţa

Literatura motivaţională este o modalitate excelentă de autocunoaştere şi autoeducaţie, mai ales în contextul în care inteligenţa emoţională nu se numără printre materiile predate în şcoală. Citindu-i pe Carnegie, Covey sau Maxwell devii conştient de aspecte care altfel poate nu ar face obiectul preocupărilor tale: dobândeşti noţiuni elementare de psihologie, înveţi să comunici, capeţi încredere în abilităţile tale, te familiarizezi cu aspecte cheie precum integritatea sau recunoştinţa.

Cu toate acestea, dezvoltarea personală practicată excesiv (cursuri, bloguri, cărţi, workshop-uri) este o formă subtilă de auto-sabotaj, la adăpostul unei conştiinţe împăcate de ideea că timpul investit în lectură echivalează cu însuşi progresul nostru. Un autor motivaţional ar riposta prompt: “Motivaţia e ca duşul. Nu durează aşa că e recomandat zilnic” (Zig Ziglar). Într-adevăr.

Totuşi, acest gen de motivaţie sterilă, dependentă de cărţi şi citate isteţe, este similară cu un aparat de fitness revoluţionar care îţi sculptează pătrăţele pe abdomen în timp ce tu vizionezi în tihnă serialul favorit, la o Cola şi-un Big Mac. Sau, mai bine zis: ca atunci când treci sala cu brio dar pici oraşul pentru că citatele nu te-au ajutat să faci întoarcerea din trei mişcări! La fel este şi în cazul dezvoltării personale: teoria nu te va ajuta să-ţi conduci cu succes viaţa ci, dimpotrivă, poate genera ceea ce englezii numesc analysis paralysis”.

Dacă cele câteva cărţi citite nu sunt urmate de acţiune şi progres cuantificabil, iar motivaţia devine doar o stare de spirit plăcută dar neroditoare, mai bine-i înlocuieşti pe Carnegie cu Dostoievski şi pe Maxwell cu Thoreau. Cel mai probabil pasiunea ta se rezumă la lectura însăşi, nicidecum la transformarea vieţii tale. Fapt justificabil de altfel. Este revigorant să ţi se amintească mereu că eşti un mic zeu, cu abilităţi nebănuite, care trebuie doar să-şi acceseze puterea interioară. Cum altfel să fi proliferat industria dezvoltării personale, evaluată la peste 12 miliarde de dolari anual numai în SUA.

Concluzionând, cărţile motivaţionale contribuie semnificativ la modelarea personalităţii şi cultivarea sinelui, însă în absenţa migraţiei din zona de confort, dimensiunea transformatională promovată de acestea trece din sfera plauzibilului în sfera ficţiunii.