Muzica: Ce ne învaţă arta sublimă?

Ritmurile sincopate, complice ale jazz-ului; vibrato-ul răvăşitor al unei viori; ecoul seducător al picăturilor de rouă sărutând cristalinul azuriu al mării (pianul); dialogul aluziv dintre acordurile unei chitare; emoţia unei voci în care s-au contopit afectele universale, rezonând în funcţie de structura particulară a auditorului… Muzica! Cea mai vie, cea mai intensă, cea mai efuzivă dintre arte.

Muzica este dovada incontestabilă că Dumnezeu şi-a dorit desăvârşirea pentru noi. Prin muzică are loc decantarea a tot ce este pur, profund, real în noi, fiind propulsaţi pe culmile sublimului, dincolo de tot ce este alterat, superficial, banal. Prin muzică arzi regenerându-te, atingi cu sufletul infinitul, dansând printre emoţii, dincolo de cortina telurică, dincolo de timp, gustând din chintesenţa lui “a fi”.

Muzica ne arată că perfecţiunea poate fi creată de mâini imperfecte, că atemporalul coexistă cu splendida curgere a notelor, că dintr-un adânc pe care nici nu ştiai că îl ai răzbate o emoţie autentică, expansivă. Prin muzică avem acces la abisul interior, depozitar al sensibilităţii ultime, fiind confruntaţi  cu propria intimitate, cu o amintire rătăcită, cu un dor neştiut, cu strălucirea unei clipe de poveste.

Prin muzică este redefinit conceptul de adecvare. “Conform normei” devine “conform tempo-ului”. Spiritul însuşi se revarsă peste conturul trupului căutând energic să-şi găsească expresie dincolo de graniţele albiei sale, să se manifeste eliberat de orice limitări profane. Uneori o face prin dans, pictând în aer, prin tuşe sacadate sau fluide, prelungiri ale vibraţiei interioare dictate de ritm; alteori o face printr-o contopire lăuntrică, discretă cu dumnezeirea. Sunetele se succed graţios, topindu-se unele în altele, pe măsură ce abisul originar din noi este umplut de înaltul divin.

Muzica – un şal de mătase alunecând pe o piele diafană, proaspăt scăldată în petale de trandafir. Un impuls. O dorinţă. Un vârtej. O imagine irizantă. Un zbor sublim. O lacrimă însetată de un surâs. Un foc de artificii în străfundul sinelui. O întâlnire cu Dumnezeu.  Căci dacă la atingerea unui geniu ia naştere un ritm viu, pulsând într-o bucată de lemn şi câteva coarde, de ce ne-ar fi greu să credem că o fiinţă de o sensibilitate uluitoare a fost plămădită din ţărână, la atingerea Creatorului?