Credința din plasa bunicii

Mă uit la bunica. În purtarea ei se citește sfiala, buna-cuviință a omului de la țară, care nu știe decât de legea nescrisă a bunului simț. Așteptăm la notar. Stă în picioare de mult timp și frământă gânditoare o plasă. O rog să se așeze pe o bancă din apropiere. Refuză. Cum să se pună ea, femeie de 80 de ani, când uite, o altă doamnă (cu mult mai tânără) se învârte nehotărâtă lângă bancă. Insist. Se așează, ținând strâns plasa. De parcă în plasa cu pricina s-a concentrat tot sprijinul său, de parcă plasa îi cunoaște inima – ghemuită de fiecare dată când se depărtează de satul ei.

Din când în când exclamă cu un glas stins. E mirarea înăbușită a omului despărțit de modernitate, de sunetul iPhone-ului, de outfit-uri îndrăznețe, de agitația urbană. Pe vremea ei, îți alegeai un petic de pământ și era al tău dincolo de moarte. Acum, stă la coadă la notar pentru o taxă de succesiune pe “o criptă și o cruce mozaicată”. Modă nouă. De neînțeles. Intrăm. Notarul înșiră numele celor trecuți la cele veșnice cu răceala unei pietre funerare. Bunica lăcrimează…sunt toți ai ei. 

Zâmbesc…ceea ce ne-a rămas nu este o criptă, ci credința din plasa bunicii…ostenită dar neînfrântă. Însă asta notarul nu știe…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s