Noapte de August

Munții, ca doi uriași încremeniți în timp, își dau mâna într-un pact știut doar de stele. Ego-ul pălește în fața cerului înstelat. Te simți mic, primit în audiență cu dorințele tale profund umane, culese de stele căzătoare care ieri încă sclipeau pe cerul nopții.

Ce e timpul oare?! Privind carul mare, te întrebi dacă stelele sale încă sunt. Sau doar își simulează existența deși s-au consumat demult. Poate acum, într-un alt colț de lume, alte gene le cuprind; poate mâine, una dintre ele va pecetlui un destin…Ghicindu-mi gândul, o stea căzătoare animează decorul indigo. Se topește de nicăieri înspre adâncul nopții, ca o picătură de rouă sorbită de un deșert însetat.

Greieri, freamăt de râu, un colț de lună agățat în vârf de munte, un gând cald care așează o fărâmă de sens în mâna mea. Sfârșit de vară. Zorii unei alte toamne…

33333

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s