Iertarea – un dar prețios

Dăruiește iertarea ta. Oare nu ți s-a întâmplat niciodată să greșești? Poate că te-ai grăbit și nu ți-ai dat seama de impactul cuvintelor tale ori al faptelor tale. Sau ai acționat egoist, cu bună știință, în vâltoarea emoțiilor, când – rănit și secătuit de puteri – instinctul tău de conservare ți-a șoptit că doar tu contezi. Iar apoi ai regretat. Măcinat, frământat, despărțit de tine însuți, dizolvat în acidul propriei conștiințe. Cât de prețioase sunt zâmbetul cald, mângâierea blândă, ochii în care citești “înțeleg, este în regulă, să uităm asta”. Astăzi, iartă-te și iartă.

forgive

Ce NU ne-au spus cărțile motivaționale despre zona de confort

„Să ieșim din zona de confort!” E mantra pe care o auzim tot mai des. Trebuie să îți depășești limitele întrucât dincolo de ele stă promisiunea împlinirii – acea fata Morgana creionată atât de frumos de cărțile motivaționale. Dar oare este întotdeauna adevărat?

La serviciu sau acasă, la sală sau în trafic, ieșim din zona de confort, încât pare că suntem într-un proces de emigrare perpetuă, beduini în propria viață, consumatori de clișee, fără a ne întreba dacă ni se aplică și cum. Călătoria fiecăruia depinde însă de granița personală dintre curiozitatea roditoare și nechibzuință; dintre setea de autodepășire și capacitatea de recalibrare; dintre adrenalina schimbării și consecințele ei; dintre bucuria destinației și osteneala drumului.

Uneori părăsim prea devreme un perimetru insuficient explorat. Nu poți spune că ai ieșit din zona de confort, întrucât încă nu i-ai definit hotarele, nu ai locuit-o pe deplin. Doar navighezi la întâmplare, în speranța că ea – zona ta de confort – te va găsi și te va încetățeni. Astfel, dacă îți place să pictezi, a ieși din zona de confort poate însemna să-ți organizezi prima expoziție și mai puțin să începi un curs de programare doar pentru ineditul subiectului.

Chiar și atunci când destinația e clară, a ieși din zona de confort cu prețul erodării esenței tale trădează nesăbuință. Teama de schimbare nu este întotdeauna un viciu iar schimbarea nu este întotdeauna benefică. Te împlinește sau doar te aliniază la norma socială? Îți depășești limita sau îți limitezi fericirea? Ieșirea din zona de confort impune aceeași precauție asociată unui credit cu dobândă mare. Căci ce folos să câștigi întreaga lume, dacă îți pierzi sufletul în rate…

A renunța la zona de confort doar de dragul provocării e un exercițiu futil, o risipă gratuită de energie și timp prețios. Sindromul lui “trebuie”, ego-ul însetat de laudă sau fuga de sine sunt de asemenea argumente viciate. Poate că în acest context, a ieși din zona de confort înseamnă tocmai să îți limitezi provocările. Să te oprești pentru o clipă din goana după oportunități și să trăiești lin, cu răgaz, sedimentându-ți existența, îmbrățișând simplitatea fericirii, redobândind eleganța spiritului.

Fără îndoială că părăsirea zonei de confort este deseori necesară. Cum atingem însă echilibrul? Între nevoia de învățare continuă, de a ne supune deliberat provocărilor, de a experimenta mereu călătoria spre noi culmi și năzuința profund umană – justificată de fragilitatea noastră – de a ne așeza; de a ne trage sufletul și a ne bucura de ce avem; de a cunoaște tihna zonei de confort, căldura și siguranța familiarului fără de care nu poți construi.

Poate că, în cele din urmă, nu trebuie să ieșim din zona de confort. Ci să ne înrădăcinăm în ea, lărgindu-i limitele. Nu poți construi pe o fundație într-o continuă mișcare. Dacă noi suntem centrul cercului, confortul nu e altceva decât diametrul lui. Pare că natura a înțeles demult – o spun în modul cel mai sublim inelele de creștere din trunchiul unui copac.

Cum vom ști astfel dacă și când e timpul pentru o schimbare? Răspunsul va veni din însăși seva noastră…

lilitree2