Scrisoare deschisă către medici

Vă scrie un pacient din tribul Millennials, generație catalogată ca fiind iresponsabilă, leneșă și narcisistă. Generația lui Mark Zuckerberg, Lady Gaga și Justin Bieber. Generația cu 4 reprezentanți în top 10 cei mai căutați infractori de FBI. Generația lui Ionuț Budișteanu, Malala Yousafzai și Joy Wolfram. Generalizarea nu își are deci rostul. Nici în ceea ce privește generația noastră, nici în ceea ce privește experiența subsemnatei cu cadrele medicale care au inspirat mesajul de mai jos.

Înțeleg că ați studiat asiduu 6 ani de facultate. Înțeleg că ați muncit din greu și că aveți o responsabilitate colosală față de noi, față de Dumnezeu, față de Apolo, Esculap, Higea și Panacea. După 6 ani în care ați citit cu migală atlase de anatomie și tratate, urmează alți 3-6 ani de rezidențiat, în funcție de specializare. Înțeleg că poate când foști colegi de liceu promovau pe poziții manageriale de top, dvs. erați de gardă, cu stetoscopul și termosul de cafea la purtător. Înțeleg că poate atunci când prietenii vă povesteau despre vacanța exotică, dvs. învățați pentru examenul de specialitate, întrerupți de vreun gând fulgerător legat de primul pacient pierdut la urgențe.

Înțeleg și că, în timp, cea mai nobilă artă duce la o oarecare desensibilizare. E normal – nu te poți eroda emoțional cu fiecare caz. Cu timpul, probabil capeți o oarecare imunitate și înveți să te hrănești cu o doză sănătoasă de detașare. Trebuie să fii puternic, echilibrat, sigur pe tine. Ce nu înțeleg este cum uneori această desensibilizare depășește linia fină și devine aroganță, pasivitate, incompetență, lipsă totală de empatie.

Nevrednicia pacientului asigurat – limpede după primul „bună ziua“

Mi se întâmplă frecvent să intru în cabinetul dvs. și să fiu tratată ca o procariotă infimă. Eoni pare că ne despart, deși ADN-ul nostru este similar în proporție de 99.9%. Îmi aduc aminte când mi-a sunat telefonul în timpul unei consultații. Domnule doctor – ați țipat isteric, acuzându-mă de lipsă de bun simț și oferindu-mi o teorie mai lungă decât consultația, ce m-a făcut să lăcrimez. Poate că un comentariu (îndreptățit, de altfel) precum “vă rog să închideți telefonul” ar fi fost de ajuns și mai potrivit pentru “folosul și buna stare a bolnavilor” (Jurământul lui Hipocrate).

Un alt medic a vorbit la telefon pe tot parcursul consultației – după o vreme, mi-a făcut semn să ies, vădit deranjat de faptul că așteptam să încheie conversația. Diagnosticul a fost o glumă, așa cum s-a dovedit mai târziu. Alt medic, în spiritul abordării paliative, mi-a spus senin că nu știe ce am. Însă dacă aflu, să îi dau un telefon întrucât ar fi curios să se dumirească. O altă doamnă, pensionată între timp, m-a lămurit ferm că a acceptat să mă vadă doar datorită colegei care eliberase biletul de trimitere. Nevrednicia mea, și probabil a altor pacienți (care au calitatea de asigurat CNAS), era limpede după primul „bună ziua“.

În cea mai recentă interacțiune, v-am întrebat politicos despre o anumită afecțiune și mi-ați răspuns că nu există acest termen. Citisem despre el într-un articol de specialitate citat de 116 ori. M-ați întrebat impertinent dacă am aflat despre acesta “pe net, cu google translate”. Internetul nu este un virus de care trebuie să vă feriți – nici dvs., nici noi. Nu mă cunoașteți, astfel că vă rog să nu faceți presupuneri legate de abilitatea mea de a filtra informații, de a citi într-o altă limbă ori de a verifica o informație din mai multe surse. Nu presupuneți că sufăr de idioțenie cum nici eu nu presupun din start că sunteți incompetent(ă). Dacă aș face-o, nu aș mai intra în cabinetul dvs., ci aș aștepta resemnată concluzia providenței.

Nu presupuneți că atunci când “citim pe net”, înseamnă că navigăm pe primul forum și ne iluminăm din comentariile lui Dorel. Poate că nu am studiat medicina, dar avem alte meserii. Și poate suntem serioși. Și cât de cât inteligenți. Și poate știm să căutăm, ce să citim, din câte surse, în ce limbă. Poate că nu folosim google translate.

Nu înțeleg de ce vă irită când cineva pare să fi citit despre afecțiunea pe care o are sau crede că o are. Poate pentru că aveți pacienți care suferă de ipohondrie sau anxietate. Sau poate pentru că ați întâlnit pacienți care au pus în aplicare cu sfințenie leacurile mirifice ale lui Dorel, făcându-vă să vă minunați. Chiar și așa, vă rog nu generalizați, la fel cum nici noi nu generalizăm spunând că toți medicii le dau foc pacienților pe masa de operație.

Colaborarea medic-pacient: vitală când miza e viața noastră

Eu nu sunt programator însă lucrez uneori cu programatori. Sunt concepte pe care le folosesc zi de zi chiar dacă nu le-am studiat formal în școală. Oare cum ar fi dacă într-o zi, unul dintre colegi mi-ar spune că nu colaborează cu mine întrucât nu am diplomă de specialitate?

Fără îndoială sunteți clientul unei bănci. Oare nu vă informați niciodată înainte de a solicita un credit sau de a deschide un cont de economii? Nu citiți despre condițiile de rambursare anticipată a împrumutului? Sau despre cum se calculează rata dobânzii? Sigur că o faceți. Bineînțeles că ajutorul unui consultant bancar este esențial. Însă nu înseamnă că nu vă documentați cu atenție. Dacă faceți acest demers legat de bani, noi oare de ce să nu procedăm la fel când miza e viața noastră? De ce să nu ne informăm, de ce să nu citim? De ce nu putem avea o conversație deschisă, de ce nu vă entuziasmează când întâlniți oameni care pun întrebări? Credeam că cei pasionați de munca lor adoră să întrezărească în alți oameni un sâmbure similar de interes.

Vă rog să nu luați orice inițiativă de informare drept o dovadă de scepticism la adresa dvs. Mai mult, vă rog să nu luați orice urmă de scepticism drept un afront la adresa dvs. Oare nu ați avut colegi în facultate care nu erau la fel de dedicați? Mediocritatea e ca un cancer – nu distinge. Există și medici incompetenți la fel cum există și contabili, avocați, economiști sau manageri incompetenți. Diferența stă însă în costul de oportunitate: viața unuia dintre noi. Astfel, nu ne permitem să nu ne informăm, să nu întrebăm, să nu plecăm lămuriți după o consultație.

Uneori mi-ați transmis dezamăgire și deznădejde. Pentru că încă mai cred. Pentru că de fiecare dată când intru în cabinetul dvs., mă aștept să întâlnesc o persoană capabilă, deschisă să îmi răspundă la întrebări, interesată să găsim împreună un răspuns. Știu că poate consultați zeci de pacienți pe zi, fără pauze. Și mai știu că ați rămas în România – și pentru asta vă mulțumim. Însă nu putem trece cu vederea indiferența sau incompetența. Pentru că ucid, la propriu.

Mulțumesc medicilor care mi-au arătat că standardele mele reprezintă pur și simplu normalitatea. Mulțumesc medicilor pentru care “atenția” din plic este întâmpinată cu un NU categoric. Mulțumesc medicilor care pun o fărâmă de suflet în fiecare întâlnire. Pentru voi ceilalți: încă mai sper să vă regenerați valorile și să vă vindecați metehnele. Convalescență ușoară!

lili1

Dieta fără gluten: 3 mituri demontate

Numărul persoanelor care au adoptat dieta fără gluten a crescut exponenţial în ultimul deceniu, motivele fiind dintre cele mai diverse: boala celiacă, intoleranţa la gluten, diverse afecţiuni autoimmune precum boala Crohn, tiroidita Hashimoto/Graves sau pur şi simplu alegerea unui stil de viaţă sănătos. Renunţarea la gluten aduce cu sine schimbări majore, care îşi lasă amprenta nu doar asupra alegerilor culinare, dar şi asupra relaţiilor sociale. O invitaţie la restaurant va deveni o provocare, la fel ca şi conversaţia din timpul mesei, care de cele mai multe ori se rezumă la justificarea opţiunii de a evita glutenul. “Apărarea lui Socrate” în variantă modernă. Astfel că voinţa de nestrămutat, documentarea temeinică în ceea ce priveşte efectele nocive ale glutenului dar şi capacitatea de a îndura presiunea socială sunt aspecte cheie în reuşita acestei diete.

Deşi argumentele care evidenţiază legătura directă dintre gluten şi bolile inflamatorii sunt susţinute de numeroase studii, nu sunt suficiente în a răspunde celor care consideră dieta fără gluten un simplu moft. În cele ce urmează, ne vom opri asupra celor mai întâlnite reacţii cu care ne confruntăm, încercând să demontăm principalele obiecţii aduse dietei fără gluten.

1.“Si bunicii noştri mâncau pâine şi au fost sănătoşi”

Acum 50 de ani cerealele conţineau mai puţin gluten decât în prezent. Hibridizarea şi crearea unor noi soiuri de cereale, mai rezistente la condiţiile climatice şi la dăunători, a adus cu sine mult dorita accelerare a producţiei dar şi o creştere a nivelului de gluten din cereale. Totodată, făina rafinată utilizată astăzi îşi pierde nutrienţii în urma procesării şi este tratată cu agenţi de înălbire care – conform celor mai recente studii – favorizează apariţia diabetului. Ulterior, făina este “reîmbogăţită” cu vitamine sintetice şi alţi aditivi, într-o încercare de a înlocui nutrienţii pierduţi prin procesare. Pe lângă acestea, comparativ cu stilul de viaţă al bunicilor noştri, omul modern se confruntă cu o mulţime de factori care vulnerabilizează organismul, slăbind capacitatea de apărare împotriva potenţialelor efecte nocive ale glutenului: stresul, mâncarea de tip fast food, carne cu hormoni şi antibiotice, legume şi fructe tratate cu pesticide, creme cu parabeni, E-uri. În consecinţă, studiile arată că numărul persoanelor diagnosticate cu boală celiacă este în prezent de patru ori mai ridicat decât acum 50 de ani. Totodată, dacă insistăm în a ne compara cu predecesorii noştri, trebuie să reintroducem în dietă tradiţionala mămăligă – aliment fără gluten care înlocuia de multe ori cu succes pâinea pe masa bunicilor.

2. “Ai renunţat la gluten pentru că nu ştii ce să mai faci cu banii”

Produsele fără gluten sunt într-adevăr costisitoare. Totuşi, dacă decizia de a renunţa la gluten aduce cu sine înlocuirea produselor tradiţionale precum pâinea, biscuiţii, brioşele sau ciocolata cu produse similare dar fără gluten, atunci nu am rezolvat nimic. Deşi nu au gluten, acestea conţin numeroase E-uri, arome, soia, agenţi de afânare, gumă guar/xantan, margarină şi mult zahăr – fiind de cele mai multe ori mai nesănătoase decât produsele din făină de grâu. Astfel că dieta fără gluten implică adoptarea unui stil de viaţă diferit, care presupune şi un efort din partea noastră: nu cumpărăm înlocuitori, ci investim timp în sănătatea noastră, gătind frecvent şi fiind mai selectivi atunci când mergem la cumpărături. 

3. “Te-ai luat după toate prostiile citite pe Internet, de vreme ce nu ţi-a recomandat niciun medic aşa ceva”

Din păcate medicina tradiţională nu acordă importanţă dietei, medicii preferând să prescrie tratamente hormonale de substituţie – în cazul bolilor tiroidiene – sau corticoterapie şi imunosupresoare menite să reducă inflamaţia – în cazul unor boli autoimune. Într-adevăr, uneori este mai uşor pentru un pacient să accepte tratament medicamentos decât să accepte provocarea de a-şi schimba dieta. Astfel, îngrijorat de faptul că pacientul respectiv nu poate face faţă exigenţelor unei diete fără gluten, medicul alege să omită detaliile legate de o alimentaţie corectă, propunând soluţia cea mai uşoară pentru pacient. În alte situaţii, formați în sistemul tradițional, medicii – chiar şi cei bine intenționați și foarte competenți – nu au deschidere pentru medicina alternativă.

Într-un articol viitor ne vom opri şi asupra beneficiilor concrete ale dietei fără gluten. Până atunci, vă doresc să fiţi sănătoşi şi cu spirit critic – investiţi timp în sănătatea voastră: căutaţi informaţii, citiţi temeinic şi experimentaţi înainte de a cataloga dieta fără gluten drept un mit.