Pursuing Efficiency: Multitasking or Mindfulness?

Every day we are bombarded with articles promising to uncover the keys to greater personal and professional development. Some describe multitasking as vital in achieving rapid success; on the other hand, an increasing number of studies deem mindfulness as crucial for wellbeing and peak performance. So, what’s the truth?

Multitasking is a term originally used in computing, in the ‘60s, and has since gained popularity in a human context. Thus, the word has migrated from an IBM manual to our resumes, and is now widely regarded as one of the most in-demand soft skills on the market.

That is to say, humans should act like machines. Companies aim to do more with less (human resources, money, time), employees being assigned multiple tasks in a limited timeframe. Mislabeled as a blue-ribbon attribute, multitasking gives you the illusion of increased productivity, better time management and improved competitiveness.

However, unless you are a multi-core processor, multitasking can be detrimental to your health, increasing the wear and tear on the body, also known as allostatic load. Trying to focus on two different things simultaneously wears the brain out as we constantly switch our attention between multiple tasks; it takes our brain several tenths of a second to shift attention from one task to another, building up anxiety and triggering exhaustion. And, in time, lower productivity and even a drop in IQ.

In our quest for better time management, we have brought multitasking from our jobs into our private lives as well. Our mind is constantly scanning for ideas while jogging; planning our next meeting while checking kids’ homework; charged up about our to-do list while trying to get some sleep. Attempting to do more, we end up distracted, stressed, disconnected from our inner self and from our families.

To the contrary, mindfulness means taking a step back, reminding yourself that you are human, not a machine designed for parallel computing. Through mindfulness we align ourselves to our natural rhythm, paying undivided attention to any activity we are engaged in. Also, by taking control of our mind more often, we reduce the time spent in automatic mode, restoring awareness and intention.

Being mindful allows us to fully immerse in work, making steady progress without juggling concurrent assignments or incoming emails. Of course, this isn’t meant to promote a laid-back attitude towards our job, but to simply quieten any internal or external detractors, and help our mind channel all our resources into a particular task. Scattered sunrays can start a fire when focused through a magnifying glass. Likewise, when concentrated through the lens of mindfulness, our mind can spark staggering results.

Mindfulness is a mental workout which not only enhances cognition and performance, but also leads to wellbeing by teaching us to deliberately move our attention away from stressors (e.g. self-criticism, fear, prejudice). We train our mind to work with us, not against us. 

A mindful attitude spills over into how we treat coworkers as well. Once you become aware of your own blind spots, you are more tolerant and compassionate towards others. Communication will also thrive, as you start focusing on the message delivered by your collocutor and not on your potential response. In addition, a mindful leader – calm, grounded and able to defuse stress – is more effective than a tense leader with a scattered mind, caught in the multitasking frenzy.  

In the past few years, top companies like IBM, Intel or Google have implemented mindfulness trainings for their employees. Is mindfulness a cure-all for the whole spectrum of corporate challenges? Maybe not, but it can certainly improve our resilience and bring us more clarity in the midst of today’s fast-paced lifestyle. So let’s rewire our brain for a mindful life in which multitasking remains a term used mostly in technology.

Ți-ai sunat bunica azi?

O nouă dimineaţă, alergarea începe. Deadline-uri, un prânz pe fugă, câteva like-uri pe Facebook, un articol cu noile isprăvi din politică. Sală, shopping, un ceai cu prietenii. A mai trecut o zi. Agasată de banalităţi, mintea ta dă replay la câteva scene: colega de la marketing care te-a scos din sărite; şedinţa neproductivă de azi; concertul pentru care ai luat bilete… Mâine e la fel. Şi poimâine…

Undeva, împărţind acelaşi răsărit, dar la zeci de kilometri distanţă şi ani lumină în gând, într-o linişte întreruptă doar de pocnitul lemnelor în vatra veche, e bunica. Ziua decurge lin, pendulând între grijile gospodăriei şi gândul la ai ei. Nu cunoaşte pripa, nici frenezia din trafic. Pentru tine timpul curge repede, se comprimă. Dar pentru ea, deşi a rămas din ce în ce mai puţin pe mosor, timpul are răbdare. Noaptea nu mai are somn, iar ziua trece încet, fără grabă, sub îngăduinţa unui cer pe care tu nu ai timp să îl priveşti.

Încă o zi în care ai exilat-o în copilăria ta, departe de prezentul agitat. Cu toate frământările cotidiene, abia dacă te mai gândeşti la tine, cu atât mai puţin la bunica. Nu are email şi nici cont de Skype sau Facebook, altfel poate i-ai observa status-ul şi ai înţelege că te aşteaptă. O vizitezi, ce-i drept, în vacanţe…câteva ore sau zile pe an. Destul de des ai spune, nu-i aşa? Dacă va mai fi aici câţiva ani, ţi-ar mai rămâne de fapt doar câteva zile, poate săptămâni, alături de ea… 

Vizitează-ţi bunica, sun-o din când în când. Merită atenţia ta mai mult decât şedinţa, selfie-urile sau colega de la marketing. Ascultă-i vocea blândă care odinioară îţi citea poveşti învăţându-te să visezi, să înfrunţi lumea fără teamă, întocmai ca eroii din basme. În câţiva ani, bunica va fi o amintire ancorată în raze de soare. Preţuieşte-o, spune-i despre tine, asigur-o că eşti bine, că ai mâncat consistent, nu doar salata aia care îţi place tie…Împărtăşeşte-i bucuriile tale, dăruieşte-i din timpul tău, înseninează-i ziua. 

Stima noastră şi mândria, Dragnea, Firea şi cu Lia!

Mai devreme, pe Antena 3 (intenţionat am dat, să experimentez apogeul inepţiei), un domn chel cu logoree şi lipsit de dicţie, cu atitudine de doboş greţos, (nu degeaba îl cheamă Codrin, îl bănuiesc că la bază e de meserie cofetar asociat la Codrina ;-)) afirmă cu emfază că Cioloş a făcut gaură în buget nu de 10 miliarde, ci de 14. Mai mult, tehnocraţii au falsificat deficitul bugetar, au golit trezoreria! Desigur, însuşi Iohannis a “băgat mâna în buzunarul românilor”! Pe când domnul Dragnea, acest Van Damme susţinut de toată şleata lui Mihai Gâzea, luptă pentru dreptate şi adevăr, pentru aplicarea programului de guvernare întocmai cum a promis, în ciuda moştenirii păguboase.

Dacă n-am avut de lucru, am citit şi programul de guvernare. Să vedem deci:

Ne luminăm de la pagina a doua care se axează pe „implementarea principiului egalității de șanse în educație, îmbunătățirea performanțeloreducaționale”. Egalitate de şanse, corect. Să nu discriminăm. Poţi să fii director de şcoală şi dacă pici bacul şi scrii „performanțelor educaționale” într-un cuvânt.

Mai mult, “educaţia trebuie să fie captivantă, continuă şi coerentă”. Cred că domnul Dragnea a rămas captivat de prea multă gramatică, întrucât la partea cu exploatarea forestieră, coerenţa e admirabilă, dar lipseşte cu desăvârşire:

“O exploatare durabilă a pădurilor este esenţială în lupta împotriva schimbărilor climatice […]. Dacă nu folosim, vom folosi beton, oţel şi combustibili fosili, cu amprente ecologice mult mai mari.” Dacă nu folosim ce? Cum? Huh? Mai uşor cu apa plată că dăunează!

Tot la partea de coerenţă, vine să ne lămurească şi capitolul intitulat părinteşte “încurajare”:

“Pentru a încuraja dezvoltarea sectorului IT&C, a fost eliminat impozitul pe venitul IT- ştilor cu studii superioare. Această măsură, împreună cu o creştere economică susţinută a României, a făcut ca, în ultimii 2 ani, ponderea în PIB a sectorului IT din România să o depăşească pe cea a agriculturii […].”

Cei doi neuroni PSD-işti au divorţat se pare. Astfel se explică şi faptul că susţinem domeniul IT dar a fost eliminată plafonarea contribuţiilor la asigurările sociale şi la cele de sănătate. Ce să vezi, această măsură afectează negativ tocmai angajaţii din sectorul IT!

Dar noi să fim sănătoşi. Măcar avem premier bănăţean! Desigur, bănăţean numai cu numele, pentru că în fond e teleormănean neaoş. De ce? Întrucât nu contează cât de angelică e prima păpuşă Matrioşka, dacă în ea se ascunde un mic drac(nea)!

Vorba aia: Stima noastră şi mândria, Dragnea, Firea şi cu Lia! Că doar vreo 3-4 milioane de români i-au votat. Bine că morţii doar votează dar nu au drept de a candida. Altfel, ne-am fi trezit guvernaţi de Ceaşcă. Votanţi ar fi avut – câteva milioane.

P.S. În acest context, nu e de mirare că ieri, căutând pe un site “România”, am fost întrebată “Did you mean Somalia?”

pozad

Muzica: Ce ne învaţă arta sublimă?

Ritmurile sincopate, complice ale jazz-ului; vibrato-ul răvăşitor al unei viori; ecoul seducător al picăturilor de rouă sărutând cristalinul azuriu al mării (pianul); dialogul aluziv dintre acordurile unei chitare; emoţia unei voci în care s-au contopit afectele universale, rezonând în funcţie de structura particulară a auditorului… Muzica! Cea mai vie, cea mai intensă, cea mai efuzivă dintre arte.

Muzica este dovada incontestabilă că Dumnezeu şi-a dorit desăvârşirea pentru noi. Prin muzică are loc decantarea a tot ce este pur, profund, real în noi, fiind propulsaţi pe culmile sublimului, dincolo de tot ce este alterat, superficial, banal. Prin muzică arzi regenerându-te, atingi cu sufletul infinitul, dansând printre emoţii, dincolo de cortina telurică, dincolo de timp, gustând din chintesenţa lui “a fi”.

Muzica ne arată că perfecţiunea poate fi creată de mâini imperfecte, că atemporalul coexistă cu splendida curgere a notelor, că dintr-un adânc pe care nici nu ştiai că îl ai răzbate o emoţie autentică, expansivă. Prin muzică avem acces la abisul interior, depozitar al sensibilităţii ultime, fiind confruntaţi  cu propria intimitate, cu o amintire rătăcită, cu un dor neştiut, cu strălucirea unei clipe de poveste.

Prin muzică este redefinit conceptul de adecvare. “Conform normei” devine “conform tempo-ului”. Spiritul însuşi se revarsă peste conturul trupului căutând energic să-şi găsească expresie dincolo de graniţele albiei sale, să se manifeste eliberat de orice limitări profane. Uneori o face prin dans, pictând în aer, prin tuşe sacadate sau fluide, prelungiri ale vibraţiei interioare dictate de ritm; alteori o face printr-o contopire lăuntrică, discretă cu dumnezeirea. Sunetele se succed graţios, topindu-se unele în altele, pe măsură ce abisul originar din noi este umplut de înaltul divin.

Muzica – un şal de mătase alunecând pe o piele diafană, proaspăt scăldată în petale de trandafir. Un impuls. O dorinţă. Un vârtej. O imagine irizantă. Un zbor sublim. O lacrimă însetată de un surâs. Un foc de artificii în străfundul sinelui. O întâlnire cu Dumnezeu.  Căci dacă la atingerea unui geniu ia naştere un ritm viu, pulsând într-o bucată de lemn şi câteva coarde, de ce ne-ar fi greu să credem că o fiinţă de o sensibilitate uluitoare a fost plămădită din ţărână, la atingerea Creatorului?

15 Critical Business Concepts Explained

1. Random Walk Theory: side effect of eating too many weed brownies.

2. The 80/20 Pareto rule: book 20 minutes for a meeting and ramble for 80.

3. Liabilities: number of calls from suppliers/banks rejected in a day.

4. Kaizen & Kanban: medical conditions developed when working overtime.

5. SMART: Set Miscellaneous Absurd & Ridiculous Targets.

6. Productivity: number of meetings set/number of meetings attended.

7. Technological Change:  changing Human Error with Technical Issues in the “Cause of failure” section.

8. Delivery Deadline: appropriate time to set your project kick-off meeting.

9. Customized versus Standard: selfies versus group shots taken during office hours.

10. Warehouse Management System: complex methodology of sorting and labelling your winter supplies.

11. Level of Transparency: Degree of cleanliness of your office window (if applicable; otherwise of your glasses).

12. Cloud Storage: 9th cloud where you typically leave your mind from 9 to 5.

13. Multiple Linear Regression: discovering your past lives and former karma.

14. Balance Sheet: number of minutes you can keep your balance after being three sheets to the wind*.

15. Break-even Point: minimum number of bricks to safely sustain your castle in the air*.

*three sheets to the wind = drunk;  *castle in the air = impracticable plan or desire.

Note: When in doubt, it is strongly advised to consult a dictionary rather than relying on common sense :-).

Spice up your life by daring to love it

Such an amazing feeling to fall in love with life and send out warmth through your smile and words, mesmerizing people with that blissful mood. Have you noticed? Every time you are depressed, nobody seems to give a damn, which makes you fall deeper into self-pity and despair. Yet once you find your glow again, relishing every second, you start rebuilding the social synapses around you. Friends and colleagues enjoy your presence as if everybody wanted to catch this ‘virus’. A virus which, paradoxically, heals. An antidote to an uncherished and spiritless life spent in a hamster wheel.

When you’re in love with life, you are free, radiant, displaying vibrant youth despite your age. You sink avidly into the present and get the best out of it, chasing your dreams wholeheartedly. Having solved your own puzzle, you listen selflessly to others, showing genuine kindness. All your relationships flow smoothly. Your mood is no longer a response, it is the trigger. You become the mood-setter, bypassing negativity even though it revolves all around you. But before you say: “come on, drop the slushy preaching”, let’s get to the point: How do you fall in love with life?

Start with acknowledging yourself. Yes, become aware that You exist. Not “you” – the devoted mother, the (dis)loyal spouse, the successful entrepreneur…No. You: the ageless spirit, the meaningful smile, the unique person mastering these unique thoughts and living this God-given life. You, with your fears that make you human. With your vulnerable sides, with your childish denial of everything you don’t like about you, with your little sins criticized in others but which comfortably find home in yourself. You. With everything you’ve ever felt, with your crazy mind which is the master of paradox, with your vibrant heart every time you hear your favorite song at the radio, with your own truth.

Once you make peace with yourself and achieve self-worth, you spill a serene tenderness over the whole world, including the background where your life unfolds. And this comes back multiplied – like a returning boomerang. It’s said you shall love your neighbor as you love yourself. Yet love, in all its forms, is nothing more than a reflection of love for the inner self and for its Creator. Imagine a big lightbulb within. Everything you see, feel and encounter on your path is entirely dependent on how far that light can go. A Japanese proverb says the sun doesn’t know who is right or wrong, it just shines and gives light to all. So reclaim your spark and let it shine onto others!

And if you still think that love is just a cliché or a generic term which makes you roll your eyes, feel free to replace it with refreshed joy, sheer enthusiasm, openness to enjoy the little things around you, detachment from any negative trifle, inner balance, authenticity, strength to overcome any obstacle, childlike faith that moves mountains. It’s the spice that gives flavor to your life. So start loving your life and live it to the fullest!

Crâmpei de gând autumnal

Lăsatul serii mi s-a părut mereu tainic, cu atât mai mult toamna, când poezia răzbate la suprafaţa sufletului, printre miile de emoţii prăfuite de care aproape că uitasem. Dacă există un sens, acesta este revelat fără îndoială toamna, la ceas de seară, într-un dialect sublim:  O culoare, o melancolie, un surâs, o mirare, un simţământ profund, vibrant. 

Întunericul se răspândeşte ca o cerneală picurată de o mână invizibilă, întinând zarea cu nuanţe de indigo. Aerul rece, impregnat cu nostalgia zilei, poartă ceva ancestral, ceva atât de adânc încât reverberează în străfundul sinelui ca un imn cântat de însuşi Dumnezeu. Pierderea şi recunoştinţa, angoasa şi liniştea se împletesc blând, iar în mine se naşte un dor nebun de a îmbrăţişa copacii, mângâindu-i pentru iubirea destrămată dintre ramuri şi frunze.  

În câteva săptămâni parcul va fi demascat complet, copacii revelându-şi cicatricele scrijelite din prea multă dragoste sau durere. Scoarţa lor – vestigiu viu al unor veri îndepărtate – respiră o sărăcie demnă, paradoxală într-un anotimp al bogăţiei. Goi şi oneşti, doi arţari se profilează pe linia orizontului ca nişte rădăcini întinse spre cer. Iar fiecare frunză stinsă pe alee îmi pare un vis dansat de vânt, mânat sub o talpă hotărâtă în căutarea naivă a împlinirii. 

E frig. Nu într-atât de frig încât să mă incomodeze; suficient să mă menţină în alertă, să îmi simt degetele ţinute strâns în încleştarea Toamnei al cărei surâs se aude parcă şăgalnic, dincolo de cortina nopţii. Frunzele îngălbenesc încet şi e pace. Lătratul unui câine, ţipetele copiilor căţărându-se într-un copac, toate adâncesc parcă prăpastia dintre lumea lor şi lumea mea – restrânsă pe o bancă, sub coroana unui castan ce se arcuieşte graţios ca un abajur arămiu în a cărui intimitate eu şi Toamna ţesem poveşti.

Târziu, oamenii se retrag către case, iar parcul rămâne în compania inefabilului. O adiere jucăuşă se pierde printre frunzele poleite ca o aluzie neînteleasă. Probabil, noaptea, la rândul lor copacii îşi împărtăşesc unii altora poveştile nespuse, citite pe chipul nostru în timpul zilei.

Ce ar fi trebuit să învăţăm în şcoală: Zece lecţii pentru o viaţă autentică

  • Să îţi asumi fiecare alegere, gest sau cuvânt. Să îl îmbrăţişezi pe “dacă”, să te simţi confortabil în prezenţa riscului (de a fi interpretat greşit, de a părea vulnerabil, de a alege drumul complicat). Mereu se va ascunde o îndoială în umbra unei decizii. Dar poate fi anulată de încrederea neclintită că oricare ar fi urmările, ai puterea, curajul şi seninătatea de a ţi le asuma şi de a îndrepta lucrurile. Aşadar, certitudinea nu stă în decizie, ci în decident.
  • Să nu încerci să dovedeşti nimic nimănui. Poate doar ţie însuţi că ai învăţat să (te) iubeşti. Dacă nu ai întrebări, nu le inventa doar pentru a te face remarcat(ă). Dacă şofatul nu te pasionează, nu-ţi cumpăra o maşină doar pentru a demonstra că poţi. Nu irosi cele mai savuroase momente făcând selfie-uri sau checking-in, doar pentru a arăta cât de mirobolantă e viaţa ta socială. Renunţă la “doar” şi trăieşte pentru tine.
  • Să fii tu, fără măşti. Poate petreci prea mult timp justificându-te, împrumutând din atitudinea celorlalţi, în speranţa că devenind asemenea lor te vor valida. Fii autentic! Cel mai tragic lucru care s-ar putea întâmpla ar fi să primeşti direct sau voalat un “dislike”. De neconceput, dar – dacă nu eşti colecţionar de “like-uri”- cu impact zero!
  • Să renunţi la etichete sau formalităţi. Un “ce mai faci” la începutul unei şedinţe ajută la fel de mult ca o frecţie pentru Pinochio atunci când devine automatism. Dacă nu te interesează răspunsul, las-o baltă. Între a fi direct şi a fi fals, alege întotdeauna prima variantă.
  • Să nu te mai temi de schimbare. Propulsia ta stă în ceea ce ai în minte şi în inimă. Odată ce ai certitudinea că nu te poţi pierde pe tine însuţi, restul nu mai contează. Când contextul îţi este nefavorabil, adu-ţi aminte că nu eşti un copac, deci te poţi muta oricând înspre soare.
  • Să nu te mai temi de ridicol. Oricum nimeni nu scapă de el. Dansează ca o marionetă în slujba ritmului, fără a fi preocupat de privirea celorlalţi când intri în scenă. Îmbrăca-te în ton cu vremea şi cu stilul personal, nu cu trecătorii pe care îi spionezi dimineaţa pe fereastră. Pune întrebări care te ajută să creşti, să înveţi. Chiar dacă vreun atotştiutor îţi va zâmbi ironic, vei supravieţui!
  • Să nu te intimideze oamenii cu multe prescurtări în titlu (Phd, MBA, CFA, CEO). Nici cei sobri, autoritari, mereu cu un cactus sub limbă sau cu atitudine de vechil pe o plantaţie de bumbac. Te gândeşti la cineva anume? E suficient să ţi-l imaginezi alergând gol puşcă, fugărit de un pitbull. Iar dacă imaginaţia nu te ajută, aminteşte-ţi că fiecare persoană are slăbiciunea lui, tenebrele sale. În plus, doar o pseudovaloare va fi flatată de teama ta. Tratează-i pe toţi cu respect, dar fără teamă, şi vei distinge valorile.
  • Să nu crezi că dacă încă nu ai bifat ceva de pe listă, înseamnă că ai pierdut timpul. Viaţa nu se rezumă la tipare sau liste. Nici la lupta continuă pentru o promovare, o casă mai mare, o altă certificare sau neapărat o căsătorie până la o anumită vârstă. Încetează să mai tratezi viaţa ca pe o listă de Black Friday. Şi admiratul vitrinelor are farmecul său.
  • Să nu faci troc cu valorile tale. Toată lumea face politică încercând să promoveze, din diverse motive, ideile lor sau ale altora. Atunci când ai votat deja pentru integritate, nu te mai influenţează alternativele.
  • Să nu insişti în a demonta toate aberaţiile pe care le auzi. Nici să pierzi timpul clevetind şi ridicând astfel toate absurdităţile la rangul de prioritate strategică. Alege-ţi luptele cu maturitate şi investeşte-ţi energia doar în lucrurile care contează. Iar dacă auzi o inepţie, zâmbeşte, dă din cap şi mergi mai departe – întotdeauna funcţionează.

Cum afli dacă eşti empatic: 16 exemple banale

Un cuvânt utilizat frecvent – nelipsit atunci când ne autocaracterizăm sau când ne exprimăm aşteptările vis-à-vis de celălalt. DEX-ul defineşte empatia ca fiind o “formă de intuire a realităţii prin identificare afectivă” sau “tendinţă a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viaţa eroilor din opere literare, filme etc.” Dar să abordăm empatia dintr-o perspectivă mai concretă, dincolo de teoria literară.

  Empatia înseamnă:

  1.  Să îl asculţi cu răbdare pe amicul care îţi povesteşte cele mai recente descoperiri din astrofizică, deşi acest subiect nu te pasionează. Câteodată, e suficient să taci, pentru a fi catalogat “de treabă”.
  2. Să nu îţi consideri colegul un party-pooper, doar pentru că nu îi împărtăşeşti frustarea sau lipsa de entuziasm. Realitatea este suma percepţiilor personale – fiecare face calculele în felul său.
  3.  Să fii prezent în conversaţiile cu celălalt, să îl asculţi atent (nu să îţi pregăteşti replica în timp ce încă vorbeşte!), să îi îmbrăţişezi vulnerabilitatea, întâlnindu-l dincolo de masca vreunui rol social. De fapt, empatia este radiera care estompează granițele ego-ului.   
  4.  Să nu tratezi cu superficialitate problemele celor din jur, chiar dacă pentru tine par banalităţi sau exagerări. În schimb, explică-le cu blândeţe viziunea ta şi inspiră-i să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă.
  5.  Să ştii când să îi dai un răgaz celuilalt, asigurându-l de sprijinul tău chiar şi în absenţa comunicării.
  6.  Să nu pui etichete, să nu judeci fără a cunoaşte punctul de vedere al “inculpatului” întrucât într-o zi te poţi afla în locul lui. Nu de puţine ori dăm sentinţe fără drept de apel.  
  7.  Să nu deturnezi discuţia în favoarea ta, pe principiul “exact aşa am păţit şi eu/să vezi cum mi s-a întâmplat mie”. Ascultă-l pe celălalt şi dăruieşte-i toată atenţia ta, ignorând pentru o clipă ego-ul care îţi şopteşte frustrat “şi cu mine cum rămâne?”
  8.  Să te raportezi sincer la celălalt, păstrând simţul măsurii. Cu alte cuvinte, rămâi autentic şi onest cu tine însuţi, dar totodată cumpătat, evitând să pui accentul pe entuziasmul personal pe fondul frustrării celuilalt (sesizaţi diferenţa dintre cele două dialoguri de mai jos?).

                                     A: am foarte mult de lucru!

                                     B: la mine e lejer, îmi iau o pauză!

                                        sau:

                                     A: am foarte mult de lucru!

                                     B: ai nevoie de ajutor?

Ce nu înseamnă empatia: 

  1.  Să plângi mai cu foc decât cel de lângă tine, pentru dificultăţile pe care le traversează. Sau să îi spui superficial “Really? Ce naşpa de tine”.
  2. Să afişezi o figură încruntată şi să oftezi frecvent gândindu-te la schimbarea climatică şi la ce vor face copiii tăi dacă se va instala era glaciară. Mai bine ţi-ai lua o bicicletă.
  3.  Să îi pui la zid pe cei care au refuzat să meargă cu tine la un ceai sau să crezi instant că au inventat o scuză salvatoare doar pentru că tu ai face la fel într-o situaţie similară. Cu toate că un dicţionar de neologisme mai vechi (1986) defineşte empatia exact aşa: “interpretare a eului altora după propriul nostru eu”.
  4.  Să acţionezi presupunând că ştii deja ce e mai bine pentru cel de lângă tine, fără a-l consulta. Nu toate surprizele sunt binevenite, iar intenţiile bune nu au mereu efectul scontat.
  5.  Să dai sfaturi non-stop, încercând să îl schimbi pe celălalt doar pentru că tu simţi că asta l-ar face mai fericit. Să recunoaştem: uneori, o altă versiune a sa te-ar face fericit doar pe tine însuţi.
  6.  Să te laşi înconjurat de prieteni “toxici”, doar pentru că ai prea mult bun simţ şi nu vrei să le răneşti sentimentele evitând prezenţa lor.
  7.  Să nu iei atitudine atunci când eşti martorul unei nedreptăţi, doar pentru că te gândeşti la consecinţele nefaste pe care le poate genera.  Dacă procedezi astfel, nu eşti empatic, ci doar iresponsabil.
  8. Să dai o replică de tipul “nu am dormit bine noaptea trecută”, atunci când partenerul tău de discuţie îţi povesteşte ca şi-a inundat apartamentul.

Dacă te recunoşti într-una dintre cele opt situaţii de mai sus, cu siguranţă nu ai priceput empatia decât la nivel fonic. Dar te înţeleg :-).

De ce literatura motivaţională nu îţi va schimba viaţa

Literatura motivaţională este o modalitate excelentă de autocunoaştere şi autoeducaţie, mai ales în contextul în care inteligenţa emoţională nu se numără printre materiile predate în şcoală. Citindu-i pe Carnegie, Covey sau Maxwell devii conştient de aspecte care altfel poate nu ar face obiectul preocupărilor tale: dobândeşti noţiuni elementare de psihologie, înveţi să comunici, capeţi încredere în abilităţile tale, te familiarizezi cu aspecte cheie precum integritatea sau recunoştinţa.

Cu toate acestea, dezvoltarea personală practicată excesiv (cursuri, bloguri, cărţi, workshop-uri) este o formă subtilă de auto-sabotaj, la adăpostul unei conştiinţe împăcate de ideea că timpul investit în lectură echivalează cu însuşi progresul nostru. Un autor motivaţional ar riposta prompt: “Motivaţia e ca duşul. Nu durează aşa că e recomandat zilnic” (Zig Ziglar). Într-adevăr.

Totuşi, acest gen de motivaţie sterilă, dependentă de cărţi şi citate isteţe, este similară cu un aparat de fitness revoluţionar care îţi sculptează pătrăţele pe abdomen în timp ce tu vizionezi în tihnă serialul favorit, la o Cola şi-un Big Mac. Sau, mai bine zis: ca atunci când treci sala cu brio dar pici oraşul pentru că citatele nu te-au ajutat să faci întoarcerea din trei mişcări! La fel este şi în cazul dezvoltării personale: teoria nu te va ajuta să-ţi conduci cu succes viaţa ci, dimpotrivă, poate genera ceea ce englezii numesc analysis paralysis”.

Dacă cele câteva cărţi citite nu sunt urmate de acţiune şi progres cuantificabil, iar motivaţia devine doar o stare de spirit plăcută dar neroditoare, mai bine-i înlocuieşti pe Carnegie cu Dostoievski şi pe Maxwell cu Thoreau. Cel mai probabil pasiunea ta se rezumă la lectura însăşi, nicidecum la transformarea vieţii tale. Fapt justificabil de altfel. Este revigorant să ţi se amintească mereu că eşti un mic zeu, cu abilităţi nebănuite, care trebuie doar să-şi acceseze puterea interioară. Cum altfel să fi proliferat industria dezvoltării personale, evaluată la peste 12 miliarde de dolari anual numai în SUA.

Concluzionând, cărţile motivaţionale contribuie semnificativ la modelarea personalităţii şi cultivarea sinelui, însă în absenţa migraţiei din zona de confort, dimensiunea transformatională promovată de acestea trece din sfera plauzibilului în sfera ficţiunii.