Primăvară. Adiere blândă de vânt ce risipește frica. Pe cerul azuriu dansează panglici albe – avioane gonesc poate spre alte anotimpuri, schimbând statistici. Razele soarelui au picurat generos auriul său în iarbă – păpădii proaspete printre care trudește fericită o albină. E pace.
Primăvara pulsează în scoarța copacilor încă neînmuguriți; ca o idee ce crește în ascuns, fără a trăda o grimasă. Banca din parc te invită galeș să te așezi, să-ți dezmorțești simțurile. Mirosul pământului reavăn te ancorează în realitate, permițându-ți să îți înalți fără griji zmeul gândurilor. Ești în siguranță.
Insule de trifoi fraged te fac să crezi că pășești pe un covor imperial. Ghinde pocnesc sub tălpi imitând poznaș pericolul iminent al unui teren minat. Zâmbesc – ce bine ar fi ca orice pericol să fie asemenea unei ghinde sub tălpi într-o primăvară senină.
În afara parcului însă…o altă lume se desfășoară. Oamenii aleargă spre supermarket. Panică. Virus. Dar albina nu știe…
Gândeşte autentic 